...

Healing Trauma and Wellbeing by Luisa Gavrilescu

Testare Psihologică pentru Adulți

Testul QOLI (Quality of Life Inventory)

QOLI® este o metodă scurtă, dar cuprinzătoare, de măsurare a conceptului sintetizator de satisfacție cu viața/calitate a vieții prin intermediul a 16 dimensiuni globale, denumite arii ale vieții, conform Teoriei calității vieții care stă la baza inventarului. Această teorie susține că se poate identifica doar un număr finit de arii ale aspirațiilor și împlinirilor personale, valabile atât în rândul populației clinice, cât și al populației normale. Astfel, a fost alcătuită o listă cu 16 preocupări globale ale persoanelor sau, altfel spus, arii ale vieții, care sunt incluse în inventar și care s-au bazat pe o analiză exhaustivă a literaturii de specialitate. Prin urmare, respondentul va avea de răspuns unui număr de 32 de afirmații care acoperă ariile vieții și importanța pe care o acordă lor. 

Inventarul QOLI® este deci autodeclarativ, iar utilizarea sa are ca finalitate un rezultat al evaluării (scor total al satisfacției cu viața) și facilitarea construirii unui plan de tratament prin relevarea ariilor de satisfacţie sau insatisfacţie în cele 16 arii ale vieții, cum ar fi, de exemplu, iubirea, munca sau sănătatea.

Testul MMPI®-2 (Minnesota Multiphasic Personality Inventory®-2)

MMPI®-2 este cel mai utilizat și cercetat instrument clinic utilizat de către specialiștii din sănătate mentală pentru a contribui la diagnosticul tulburărilor mentale, dar și de profesioniști din alte domenii în care o privire detaliată asupra personalității este necesară. Prin generozitatea celor peste 120 de scale, MMPI®-2 este broadband-ul psihopatologic care se pliază evaluărilor ample, exhaustive. 

Durata testare: 100-120′. MMPI este un chestionar care se aplică subiecților fără limită de timp, ceea ce înseamnă că fiecare subiect poate lucra în propriul său ritm. După finalizare testului timpul alocat interpretării poate să fie de încă 120 minute.
Pregătire pentru test: Nu este necesară, dar testul sa fie dat când persoana este odihnită.
Informatii suplimentare: Inventarul de Personalitate Multifazic Minnesota – 2 (MMPI®-2) este testul emblemă a psihologiei clinice și judiciare.

Ai mereu o șansă 📞 Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.