Astazi iti vorbesc despre unul din cele mai importante studii legate de trauma facute vreodata in istorie, acesta Studiu se numeste ACE (Adverse childhood experience- experiente de viata adverse in copilarie). Asa cum ai vazut in rubrica despre mine, mai mult decat suma diplomelor si certificarilor mele profesionale, sunt un om printre oameni, care a experimentat episoade depresive, ADHD, depresie postpartum, anxietate, atacuri de panica, PTSD-C (sindrom de stres posttraumatic complex), tulburari de alimentatie, anorexie, bulimie nervoasa, insomnii, compulsii, adictii fata de tutun, cafea, dulciuri, oameni, ecrane, target-uri, dependente si codependente emotionale si diferite boli cronice, gastrita, reflux, astm, alergii, bronsite, pmneumonii, endometrioza, etc. Scorul meu ACE (Adverse childhood experiences -experiente infantile traumatizante) este de 7 din 10, cumva acesta previziona toate cele de mai sus, insa, am inteles ca nu este o stigma, ci un dar iar pasiunea pentru cunoastere si curiozitatea de explorare, iubirea pentru proces m-a adus azi in fata ta, cu deplina sinceritate, deschidere, empatie si curaj.
Studiul ACE realizat de dr Vincent Felitti este unul dintre cele mai importante studii cu privire la impactul traumelor din copilarie, asupra vietii de adult, facute vreodata in America pentru depistarea traumelor si a corelatiei intre sanatatea unui adult si evenimentele traumatizante din copilaria sa. Acesta a inceput intr-o clinica de obezitate din San Diego, reprezentand global suma totala a experientelor traumatizante din copilarie, raportate de catre o persoana. Experientele infantile traumatizante sunt acele experiente care perturba dezvoltarea normala a unui copil, cu impact major asupra vietii de adult.
Povestea acestui studiu a început într-o clinică de obezitate din San Diego, în 1985, când dr. Vincent Felitti (șeful Departamentului de Medicină Preventivă din cadrul Kaiser Permanente, San Diego) și-a propus să afle de ce, în fiecare an din ultimii cinci, mai mult de jumătate dintre pacienții clinicii renunțau la program, în ciuda progreselor majore pe care le înregistrau în reglarea greutății corporale. Clinica era, în principiu, destinată celor care aveau o greutate corporală de 200–250 sau chiar 300 kg. O rată anuală a abandonului de 50%, într-o clinică ce altminteri rula un program eficient, intriga la culme.
Studierea dosarelor celor ce renunțaseră la program a scos la iveală niște curiozități: toți cei care abandonaseră programul și care ajunseseră a cântări 200–300 kg se născuseră cu o greutate normală, se îngrășaseră brusc într-un moment al vieții și se stabilizaseră; apoi, după ce au pierdut din greutate, au recăpătat-o pe toată sau chiar mai multă într-un timp foarte scurt. Misterul ce învăluia situația acestora devenea din ce în ce mai mare.
Dr. Vincent Felitti, hotărât să pătrundă in misterul ce punea în pericol succesul clinicii sale, a decis să facă interviuri față în față cu câteva sute dintre cei care se retrăseseră din program, pregătind un set standard de întrebări pentru toată lumea. Habar nu avea ce urma a descoperi.
Oamenii obezi pe care îi intervievase Felitti și care aveau chiar și 200 kg peste greutatea normală, nu își priveau greutatea ca pe o problemă; pentru ei mâncarea fusese o soluție, care îi apăra de un pericol mult mai mare și mai iminent decât probabila deteriorare gravă a sănătății. Mâncatul în exces le-a liniștit anxietatea, frica, furia sau depresia, la fel cum funcționează consumul de alcool, tutun sau metamfetamine. A nu mânca însemna pentru ei să lase să le crească anxietatea, depresia și frica la niveluri care erau intolerabile. Eficiența programului de la clinica de obezitate îi „punea în pericol“. Traumele din perioada copilăriei păreau o barieră de netrecut.
Curiozitatea inițială s-a transformat într-o cercetare de 25 de ani: o colaborare între Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și Kaiser Permanente, condusă de Robert Anda și Vincent Felitti. A cuprins 17.421 adulți din rândul populației generale, toți din clasa de mijloc, de vârstă mijlocie, bine educați (colegiu, studii superioare sau mai avansate), cu locuri de muncă și asigurări medicale foarte bune. Toți au fost chestionați privitor la expunerea lor în trecut la evenimente traumatice.
Astfel, in cadrul acestui studiu au fost luate in calcul 10 dintre cele mai traumatizante experiențe adverse din copilărie si anume:
1. Abuz sexual
2. Abuz fizic
3. Abuz verbal
4. Părinte bolnav psihic
5. Părinte alcoolic sau dependent de o substanță
6. Părinte condamnat la închisoare
7. Pierderea unui părinte
8. Violență domestică
9. Neglijare emoțională
10. Neglijare fizică
Pentru fiecare traumă bifată s-a alocat un punct la scorul ACE, apoi s-a corelat scorul obținut cu indicatorii de sănătate. Rezultatele au fost uluitoarele.Cu cât scorul ACE este mai mare, cu atât crește mai mult predispoziția către boli cronice, boli mintale, dezvoltarea unui comportament violent sau chiar riscul de a deveni victimă a violenței, de a dezvolta probleme financiare, sociale sau emoționale.
Un scor ACE de minim 4:
• Aproape dublează riscul pentru boli de inimă și cancer
• Crește probabilitatea de a deveni alcoolic cu 700%
• Crește riscul de a dezvolta o depresie cu 460%
• Crește riscul pentru acte de sinucidere cu 1.200%
Studiul ACE este doar începutul unei mișcări revoluționare pentru înțelegerea mai amplă și mai complexă a factorilor ce influențează sănătatea si bineinteles ca exista o gama mult mai mare de traume pe care un om le poate experimenta de-a lungul vietii sau in copilarie. Copiii care experimenteaza un stres cronic in mediul de familie, scoala, mediul social din zonele defavorizate si nu numai, isi traiesc o mare parte din viata pe modul fuga/lupta/inghetare (toate trei au sub ele o FRICA INTENSA).Ei sunt acei copii care vor raspunde lumii considerand-o un real pericol permanent.
Avand creierul supraincarcat cu hormoni de stres si incapabil sa functioneze corespunzator, ei nu se pot concentra decat foarte rar pe invatare, intrucat sistemul limbic este suprasolicitat si nu se poate declansa o invatare sanatoasa ca si in cazul unui copil care nu experimenteaza stres cronic.Acesti copii sunt cei care pot ramane in urma mereu la scoala, experimenteaza ADHD, fiind primul mecanism prin care creierul se ‘’apara ‘’ de pericol, ei nu reusesc sa dezvolte relatii sanatoase cu colegii sau creaza probleme in relatia cu profesorii deoarece ei nu pot avea incredere in adulti, acestia reprezentand in perceptia lor in un pericol constant (asemanator celui deja experimentat in mediul stresant, pentru ca ei nu mai pot sa faca diferenta). Cu disperarea, vinovatia si frustrarea care le fisureaza psihicul inca de mici copii, ei isi gasesc adesea mangaiere si alinare in mancare, alcool, tutun, metamfetamine, sex nepotrivit sau de la varste fragede, sporturi cu risc ridicat si/sau munca excesiva, rezultate excesive. Ei nu considera aceste, mecanisme de coping dezadaptativ, drept probleme. Constient sau inconstient, le folosesc deseori ca solutii pentru a scapa rapid de depresie, anxietate, furie, frica, disperare, vina si rusine.Ce inseamna toate acestea, este ca e nevoie sa schimbam sistemele: educational, justitie penala, asistenta medicala, sanatate mintala, sanatate publica,pas cu pas, pentru a nu traumatiza si mai mult, apoi pentru a vindeca si evolua.
Astfel, eu insami avand un scor mare ACE, pot spune ca sunt un om care a supravietuit si a metabolizat traumele copilariei, am trecut prin multe dintre labirinturile intortocheate ale vietii psihice cu impact major asupra relatiilor familiale, de cuplu, job, sociale, dar si asupra sanatatii fizice si am gasit o cale de a intelege, a integra iubirea, vindecarea si rezilienta, o cale care m-a adus azi, acum, aici in fata ta, procesand traume simple si complexe, pas cu pas pana la vindecare.
Asta te invat si pe tine, sa ai curaj sa-ti gasesti drumul inapoi spre tine, sa ai o viziune de ansamblu, sistemica, complexa, integrativa, sa intelegi ca poti sa porti in tine efectele traumelor nevindecate ale copilariei tale, poate chiar ale stramosilor tai si dintr-o loialitate inconstienta fata de dumnealor sa mentii tiparul care sa nu-ti mai foloseasca in prezent, insa, care iti poate aduce mari sanse de imbolnavire daca nu produci transformarea, care, pana la urma poate sa vina chiar si prin boala, aceasta fiind forma prin care corpul iti arata si chiar pastreaza scorul asa cum bine expune marele expert in trauma, dr Bessel Van der Kolk in minunata sa carte ‘’Corpul nu uita niciodata’’, pe care te invit sa o parcurgi atunci cand simti asta. Este maniera in care corpul iti spune sa te opresti si sa fii atent in interior, pentru ca exteriorul reflecta de cele mai multe ori interiorul.Corpul pastreaza mereu in el o memorie complexa a traumei, care va iesi la suprafata intr-un anumit context, uneori foarte asemenator cu cel care a produs primul impact, putand fi declansat de o imagine, un gest, un miros, un sunet, o atingere, in functie de modul in care s-a engramat trauma ( urma pe care a lasat-o un excitant, asupra sistemului tau nervos) in creierul tau.
Rolul meu aici, este sa te ajut sa intelegi ca “Povestea ta a inceput demult’’ de Mark Wolynn, ceea ce esti tu azi, acum, are o istorie, a inceput de mult, are o radacina, are o cauza si este necesar sa te uiti si in acea directie, pentru ca functionam pe principiul cauza-efect, ce vreau sa spun este ca , boala, kg in plus, adictiile, conflictele maritale, tendinta de a minti, de a insela, de a manipula, nu sunt de ieri, ele au venit in timp, pot fi mostenite nu doar genetic, ci chiar comportamental in relatie cu primele persoane care ne-au ingrijit. Avem tendinta sa pasim inconstient spre recrearea scenariului de viata vechi, cunoscut, prin alegerea inconstienta a mediului care sa reproduca trauma, pana cand reusim sa schimbam macar o piesa de puzzle, apoi se schimba toata imaginea.
Ce ai tu nevoie sa intelegi este ca daca in timp s-au creat disfunctionalitati, tot in timp poti ajunge la adevarata ta esenta doar atunci cand iti dai voie sa te cunosti pe tine, sa vezi cum functionezi, de ce functionezi in acest fel, cand ai invatat asta, in relatie cu cine, iti dai voie tie sa accepti cine esti, cauti sa vezi de unde vii si mai ales, incotro te indrepti, cauti sa vezi care este scopul tau in viata si cum accesezi menirea ta, apoi toate se leaga si sanatatea pe toate planurile poate fi integrata iar tu ai metabolizat deja durerea si poti sa evoluezi pe drumul tau unic.
Pentru ca am trecut prin experiente de viata dificile, pentru ca am schimbat drumul de mai multe ori in viata pana cand am gasit linistea si echilibrul, pot sa-ti fiu ghid pe calea ta, pe drumul tau catre propriul univers interior, pana cand reusesti sa te descoperi, pentru ca am inteles procesul, am inteles efectul si am inteles mesajul din spatele experientei.
Pentru a te cunoaste mai bine, te invit si pe tine sa-ti faci acest test ACE cat de sincer poti fi in relatie cu tine si sa acorzi un punctaj de 1p fiecarui raspuns pozitiv. Astfel, vei intelege mai usor, de ce este nevoie de vindecarea profunda a finite tale, din interior si de la radacina.
Studiul ACE este doar începutul unei mișcări revoluționare pentru înțelegerea mai amplă și mai complexă a factorilor ce influențează sănătatea. Lista tipurilor de traumă este mult mai lungă decât cea inclusă în acest studiu, astfel încât oamenii pot avea chiar un scor ACE mai mare de 10. Poate include, de asemenea: rasism, bullying, cearta frecventă, traiul într-un cartier nesigur, schimbarea frecventă a locuinței, experiența de a fi martor al abuzului asupra unui membru al familiei sau al unei morți violente, câteva clipe de spaimă imensă că ai pierdut un părinte, supraviețuirea și recuperarea după un accident sever, malpraxis medical, etc.
Trauma este o prezență invizibilă ce poate prelua controlul asupra vieții și, cu siguranță, nu se încadrează în categoria experiențelor pe care simpla trecere a timpului le poate vindeca. Tăcerea, uitarea, ignorarea experiențelor traumatice trăite duc, mai devreme sau mai târziu, la deterioarea calității vieții.
Vestea bună este că există soluție. Abordările terapeutice ce includ conceptul trauma-informed au acum la dispoziție o diversitate de instrumente. „Singurul lucru necesar azi – și cel mai important – e curajul de a recunoaște problema, de a spune că e reală și că ne privește pe toți.“ (Nadine Burke Harris)
