Acest articol este creat pentru a aduce mai multa lumina in cazul proaspetelor mamici dar si familiilor acestora. Unul dintre mentorii mei, profesorul de psihologie de la catedra Universitatii din Munchen, psihoterapeutul Franz Ruppert, de mai bine de două decenii, se dedică studiului traumei, al depresiei şi tulburărilor psihice grave. “Metoda Constelaţiei Intentiei”, expusă în detaliu în cărţile sale, pleacă de la conceptul condus de Bert Hellinger, acela că o mare suferinţă, in cazul articolului nostru, ’’depresia postpartum’’, afectează nu doar pe cel care o trăieşte, ci sistemic, pe toti cei din jur şi chiar pe urmaşii urmaşilor acestora. Un punct de vedere revoluţionar, care a schimbat din temelii psihoterapia şi care scoate la iveală nebănuitele resurse de vindecare ale psihicului uman. Prin urmare, manifestarea depresiei postpartum la mame dar mai ales neglijenta din partea partenerului, a familiei de origine si a celei extinse, precum si lipsa de suport a acestora, poate avea repercursiuni mari si pe termen lung asupra proaspetei mamici, asupra partenerului si relatiei de cuplu, asupra copiilor acestora dar si a generatiei urmatoare.
Atat de mare este impactul manifestarii acestei patologii dar mai ales, al lipsei de informare, educatie si suport in acest domeniu!
Depresia post-partum reprezinta o patologie psihica de o relevanta majora in zilele noastre, clasificata conform DSM V in cadrul tulburarilor afective, aceasta avand repercursiuni negative foarte importante cu impact major psihosocial, biologic si emotional nu doar asupra persoanelor care experimenteaza aceasta simptomatiologie depresiva dar si sistemic, asupra tuturor membrilor familiei de baza, prietenilor si familiei extinse in ansamblu dar in egala masura si in viata profesionala, atunci cand mama revine in spatiul profesional.
DSM-5 susţine că simptomele depresive incep sa apara inca din perioada antenatală/perinatala („with peripartum onset”), avand urmatoarea simptomatologie: anxietate, tulburări hipnice, iritabilitate, senzatia de suprasolicitare, preocupări obsesive legate de sănătatea şi alimentaţia copilului, ideaţie autolitică sau teama de a-i face rău copilului.
Factorii de risc ce pot declansa o astfel de patologie psihica pot fi de natura genetica, prin existenta unui membru al familiei diagnosticat deja cu aceasta afectiune, de natura biologica, prin carenta de substante necesare functionarii in regim de siguranta al organismului, psihosociala, traume din copilarie neconstientizate si neprocesate, precum si trasaturile personologice ale mamei (existenta nevrotismului, a psihotismului, intraversie, scoruri mici la testele cu privire la deschiderea catre noutate, stari recurente de anxietate, impulsivitate, scoruri mari la testul de identificare a traumelor din copilarie testul ACE) care pot avea un rol important in declansarea fenomenului depresiv si multi alti factori importanti ce pot declansa aceasta patologie psihica.
Perioada post-partum este o etapa ce vine cu multipe schimbari in sistemul psihoimunoneuroendocrin al fiecarei femei dar si in raport cu viata ei sociala, fapt ce poate ridica de cele mai multe ori dificultăţi de adaptare psihologică si emotionala. Una dintre problemele importante este reprezentată de depresia postnatală. Această afecţiune psihiatrică afectează femei din diverse medii de provenienţă, atât din punct de vedere cultural, cât şi demografic, de diferite varste şi este considerată a fi una dintre cele mai frecvente afecţiuni din perioada postnatală.
Studiile de specialitate au evaluat problematica sănătăţii mintale perinatale în proporţie mai mare de 90% în ţări cu nivel crescut de trai, aceste probleme fiind studiate doar la aproximativ 10% din populaţia ţărilor cu nivel de trai mediu sau scăzut. Concluziile au fost că una din 3-5 femei însărcinate sau noi mame din ţările în curs de dezvoltare prezintă o problemă de sanatate mintală asociată sarcinii sau naşterii, în timp ce în ţările dezvoltate această incidenţă se rezumă la una din zece femei.
Depresia postnatală trebuie diferenţiată de alte tulburări psihiatrice care pot afecta femeia în această perioadă şi care se pot prezenta cu simptome asemănătoare. „Melancolia postnatală”, cunoscută şi sub termenul de „baby blues”, este un sindrom tranzitoriu, dominat de anxietate, tristeţe, crize de plâns, iritabilitate, îngrijorare excesivă, fatigabilitate, confuzie, tulburări hipnice, cu absenţa ideaţiei autolitice, care nu afectează funcţionalitatea în roluri pe termen lung, cu intensitate maximă între 2 şi 5 zile, dar care dispare în primele 10 zile post-partum. Labilitatea emoţională este, la fel, o stare temporară comună, care dispare după 1-2 săptămâni, fără intervenţie.
Tulburarea afectivă bipolară este necesar a fi luată în considerare atunci când vorbim despre diagnosticul diferenţial al depresiei postnatale, din cauza incidenţei mai crescute a depresiei postnatale la mamele diagnosticate cu această afecţiune. Depresia postnatală este esenţial a fi diferenţiată de psihoza post-partum, din cauza faptului că cea din urmă reprezintă o urgenţă psihiatrică, ce impune internarea din pricina riscului crescut autolitic sau de infanticid. Tabloul clinic al psihozei post-partum include gândire dezorganizată, halucinaţii, ideaţie delirantă, ideaţie paranoidă, impulsivitate, nelinişte sau agitaţie psihomotorie şi tulburări hipnice. Această patologie este mai frecventă la mamele cu vârsta de peste 35 de ani aflate la prima naştere şi debutează în primele două săptămâni după naştere. O evaluare a funcţiei tiroidiene este importantă, având în vedere faptul că atât hipotiroidismul, cât şi hipertiroidismul pot duce la apariţia tulburărilor de dispoziţie.
Identificarea depresiei post-partum poate fi o provocare din cauza faptului că majoritatea noilor mame se adresează medicului mai degrabă pentru o problemă de natură somatică decât pentru una psihologică. Acuzele somatice asociate sferei psihiatrice sunt dominate de anumite simptome atribuite modificărilor survenite în urma naşterii. Astfel, disconfortul la alăptare, tulburările de tranzit intestinal, kilogramele in plus peste media normalului sau durerile perineale pot reprezentata semne de natura somatica ce pot masca o posibila depresie.
Frecventele consulturi de rutină ale mamei şi ale copilului constituie o bună oportunitate pentru screeningul depresiei post-partum.
O abordare eficientă este identificarea grupurilor cu risc crescut în vederea acordării suportului psihosocial, cu scopul prevenţiei sau diminuării simptomatologiei aferente.
Factorii de risc in cazul depresiei postpartum
a) Antecedente psihiatrice
În ciuda multiplelor cercetări, nu a fost izolat un singur factor cauzativ, etiologia depresiei post-partum fiind încă neclară. Dintre multitudinea factorilor de risc bio-psihosociali, cel mai semnificativ este reprezentat de antecedentele personale psihiatrice dar si genetice, pe linie materna sau paterna, ambele fiind cu impact semnificativ in dezvoltarea depresiei postnatale: tulburare anxioasă, episod depresiv anterior, tulburare afectivă bipolară,un scor mare la testul de traume ale copilariei conform studiului ACE (Adverse childhood experience-elaborat de dr Vincet Felliti -șeful Departamentului de Medicină Preventivă din cadrul Kaiser Permanente, San Diego),fluctuatii majore hormonale, lipsa implicatiei partenerului de viata si a familiei extinse, etc. Femeile cu episoade depresive în antecedente au un risc cu 50-60% mai crescut de a recidiva perinatal sustine The World Health Organization. Maternal mental health and child health and development in resource-constrained settings.
b) Factori biologici şi genetici
O importanţă tot mai mare se acordă conexiunii minte-corp, atenţia fiind concentrată asupra factorilor biologici care s-ar putea afla la baza dezvoltării acestei tulburări psihiatrice. Două aspecte de natură biologică cu importanţă majoră în etiologia depresiei post-partum sunt răspunsul imun inflamator (eliberarea de citokine cu rol în recuperarea post-partum) şi axa hipotalamo-hipofizo-adrenală .Studiile din această arie prezintă anumite limitări, printre care eşantionul redus, criteriile inconstante de includere a subiecţilor, validitatea scăzută a instrumentelor de evaluare a simptomelor depresive şi variabilitatea intervalului de preluare a datelor, motiv pentru care cele mai recente dintre ele se adresează într-o măsură tot mai redusă complexităţii biologice a răspunsului psihoneuroimun, în mod special interacţiunii bidirecţionale complexe dintre răspunsul inflamator şi axul hipotalamo-hipofizo-adrenal. Unele femei prezintă o sensibilitate crescută la fluctuaţiile hormonale, precum scăderea nivelului de estradiol, creşterea nivelului de prolactină şi monoaminoxidază, aceste modificări având un impact negativ asupra stării affective.
c) Factori psihosociali
Mai multe studii au evidenţiat o serie de factori psihosociali ca având un rol cauzativ în depresia post-partum: suport sociofamilial inadecvat, conflicte maritale, violenţă domestică, sarcină nedorită, la o vârstă tânără sau la mame singure, primiparitatea, probleme obstetricale în timpul sarcinii, nivel educaţional scăzut, dificultăţi financiare, abuz emoţional sau fizic în copilărie, mecanisme de coping maladaptative, dificultăţi în ceea ce priveşte alăptarea, abuzul de substanţe psihostimulante. Depresia maternă post-partum este un factor de risc şi pentru un diagnostic aflat în atenţia cercetătorilor si anume, depresia paternă post-partum.
d) Trauma şi lipsa de suport a partenerului si familiei
Efectul evenimentelor traumatice din copilărie asupra sănătăţii mintale din perioada perinatală este unul categoric negativ, precum o demonstrează unele cercetări, realizând astfel o legătură între traumele din trecut şi cele din prezent, perpetuând un ciclu al victimizării, conform studiului ACE efectuat de Vincet Felliti, 4 puncte din 10 pe scala ACE, determina o crestere cu 460% de dezvoltare a depresiei la varsta adulta (G. Mate, 2003).
Într-un studiu efectuat pe un lot de 246 de femei aflate în primele 12 luni post-partum s-a observat că 22,8% au suferit de neglijenţă emoţională în copilărie, 21,5% de abuz emoţional, 11,8% de abuz fizic şi 9,8% de abuz sexual. Lipsa sprijinului social din partea sotului, a familiei sau a prietenilor si evenimentele de viata stresante par a fi factorii de risc cei mai importanti pentru depresia postpartum (Hilmen, 2003), primirea sprijinului social prin intermediul prietenilor si rudelor in timpul perioadelor de stres fiind considerate a fi un factor protector impotriva depresiei (Brugha et al., 1998).
e) Alăptarea
Alăptarea exclusivă la sân a sugarului este recomandată pe o perioadă de cel puţin 6 luni de la naştere, ideal până la vârsta de aproximativ 1 an. Presiunea asupra mamei de a-şi îndeplini responsabilităţile materne generate de aceste cerinţe poate constitui un factor de risc implicat în etiopatogeneza depresiei post-partum. Mamele care au avut experienţe negative în timpul alăptării din lipsa de educare si de suport medical in alaptare, sunt mai susceptibile de a prezenta simptome la două luni după naştere. Stresul sau durerea în timpul alăptării duc la o scădere în nivelul serotoninei cu o accentuare a simptomatologiei depresive şi anxietăţii. Femeile care se adresează medicului cu probleme legate de lactaţie sau stări anxioase legate de noul statut de mamă ar trebui evaluate în vederea identificării unei posibile patologii depresive.
f) Trăsături personologice ale mamei
Anumite trăsături de personalitate s-au demonstrat a fi factori de risc în dezvoltarea acestei tulburări psihiatrice. Dintre toate, nevrotismul este o prezenţă constantă, anxietatea si introversiunea (manifestata prin ingrijirea bebelusului in solitudine si lipsa de interactiune sociala). Unele cercetări au demonstrat că optimismul mamei si stabilitatea emotionala sunt considerati a fi factorii protectori cei mai important împotriva apariţiei simptomelor depresive.
g) Anxietatea şi teama de naştere
Într-un studiu efectuat pe un eşantion de 140 de femei fiind la prima sarcina, s-a evidenţiat asocierea între anxietatea la 28, respectiv la 38 de săptămâni de sarcină şi prezenţa depresiei post-partum la 45 de zile, respectiv la 3 luni după naştere. Femeile care au prezentat anxietate în trimestrul al treilea de sarcină au fost de trei ori mai predispuse să dezvolte simptomatologie depresivă ulterior.
h) Complicaţiile post-partum
Alături de ceilalţi factori, patogeneza depresiei post-partum ar trebui catalogată ca proces plurifactorial, unde sunt implicate aspecte ce ţin atât de nou-născut, cât şi de mamă. Astfel, depresia poate fi indusă, pe de o parte, de anumiţi parametri obstetricali, genetici, biologici, afectivi iar pe de altă parte, de sănătatea nou-născutului. Greutatea mică la naştere sau naşterea prematură sunt aspecte puternic asociate cu depresia post-partum.Relaţia dintre sănătatea fizică şi cea psihică a mamei este încă insuficient studiată; cu toate acestea, într-un studiu realizat pe un eşantion de 1.305 mame, toate au prezentat probleme de sănătate post-partum. Dintre problemele somatice care au fost asociate cu un risc mai crescut de a dezvolta simptome depresive, menţionăm: dureri de spate, dureri perineale, dureri asociate naşterii prin cezariană, incontinenţă urinară, hemoroizi, constipaţie.
Consecinţele acestei tulburări psihiatrice pot avea impact atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung asupra statusului psihic al mamei, relaţiei maritale, dezvoltării emoţionale cognitive şi sociale a copilului, implicaţiile negative ale acestora fiind extinse inclusiv asupra relaţiei de afectivitate primară.
Din cauza stigmei, discriminării şi a pierderii drepturilor parentale prin implicarea serviciilor de protecţie a copilului, doar una din cinci femei care prezintă simptomatologie specifică depresivă se adresează medicului în vederea diagnosticului şi tratamentului corespunzător. Astfel, o provocare actuală a medicilor psihiatri, de familie, ginecologi,chiar şi pediatrii, constă în identificarea şi tratarea corespunzătoare a acestei patologii.
Din punctul de vedere al impactului la nivel psihologic, copiii mamelor depresive au un risc de trei ori mai mare de a dezvolta probleme emoţionale şi de zece ori mai mare de a avea o relaţie disfuncţională cu mama. Această alterare a afectului primar are ca factor cauzativ comportamentul distant, slab responsiv sau chiar negativ al mamei, consecinţele acestuia fiind evidenţiate în comportamentul inhibat şi expresivitatea redusă a copiilor. Aceste dificultăţi psihologice, emoţionale şi comportamentale pot continua până la vârstă de 4-8 ani, copiii solicitând mai frecvent servicii medicale. De asemenea, ei sunt mai predispuşi la întârzieri în dezvoltarea cognitivă, neurologică şi motorie. Remisiunea simptomatologiei depresive a mamelor a fost corelată cu regresia problemelor comportamentale şi mintale ale copiilor.
Unele studii susţin că depresia post-partum poate atinge punctul maxim de risc la vârsta de 4 ani după naştere, ceea ce face necesară monitorizarea îndelungată a mamelor. Impactul asupra nou-născutului este unul crucial, prin faptul că neurocercetătorii susţin ipoteza conform căreia dezvoltarea copilului până la vârsta de 6 ani reprezintă baza pe care se vor contura ulterior comportamentul şi stilul de învăţare al acestuia. Un aspect plauzibil este şi caracterul bidirecţional al relaţiei mamă-copil: aşa cum depresia maternă are un impact negativ asupra copilului, dificultăţile emoţionale şi comportamentale ale acestuia pot avea efecte negative asupra sănătăţii mintale a mamei, un copil cu probleme de sanatate fizica sau un copil care plange foarte mult, poate dezechilibra psihic mama pana la nivelul unei posibile patologii psihice.
Alti factori importanti in manifestarea depresiei postpartum sunt: anxietatea in timpul sarcinii , care poate fi un predictor extrem de important al depresiei; un nivel ridicat al anxietatii prezice severitatea simptomelor postnatale; stima de sine scazuta este corelata cu incidenta crescuta a depresiei postpartum; stresul pentru ingrijirea copiilor in solitudine (lipsa implicarii partenerului de cuplu);nevrozismul matern si introversiunea, sunt factori predispozanti, mentinand atat mama cat si copilul intr-un mediu de viata cat mai sumar;mamele minore deasemenea prezinta un risc crescut de a manifesta depresie postpartum sustin studiile (Boyce 2003) ;cele care au prima sarcina (primiparele) (Ozdermir et al., 2004).
Cercetarile ample in domeniu sugereaza o etiologie multifactoriala (Gotlib, Whiffen, Wallace & Mount, 1991). In prezent, cercetatorii etiologiei depresiei postpartum sustin idea conform careia aceasta este rezultatul incidentei mai multor factori cum ar fi vulnerabilitatea genetica, modificarile hormonale, factorii declansatori si perturbatori psihosociali neglijenta abuzul domestic si lipsa de suport social, insa cercetarile continua investigatiile in acest domeniu.
Evolutia patologica in timp si efectele depresiei postpartum asupra rolurilor femeii in societate
Depresia postpartum se instaleaza treptat, uneori ca o continuare a unei labilitati afective instalata in ultimele luni de gestatie. Evolutia poate varia de la cateva saptamani la cateva luni.Majoritatea femeilor se recupereaza in decurs de patru pana la sase luni (O’Hara 1997), dar altele continua sa prezinte semne de simptome depresive subclinice pana la 8 ani ai copilului, provocand suferinte grave prelungite intreg sistemului familial.
Riscul de recidiva la o noua sarcina si/sau lauzie este de 30-50%. In 1991, Philips si O’ ‘Hara au demonstrat ca 80% dintr-un lot de paciente urmarite timp de 5 ani au dezvoltat un nou episod depresiv in aceasta perioada. Fara tratament, rata de recuperare din depresia postpartum s-a dovedit a fi sub 2% dupa 6 luni de la nastere (Cambell & Cohn, 1997), in timp ce pana la 75% raman depresive pana in jurul varstei de 3 ani a copilului (Field 2002).
Depresia postpartum netratata poate persista de la cateva luni la ani si poate avea implicatii asupra bunastarii materne, abilitatii acesteia de a fi parinte si a relatiei cu partenerul ei, precum si asupra dezvoltarii cognitive si comportamentale a copilului.
Desi exista dovezi in crestere in sprijinul psihoterapiei pentru depresia postpartum ratele de participare la tratamente sunt extrem de scazute.Stigmatizarea asociata cu primirea unui tratament de sanatate mentala, teama de a fi considerata ’’o mama rea’’, dificultatea organizarii ingrijirii copiilor, provocarile legate de transport, constrangerile financiare si de timp precum si dificultatile logistice de a participa la consilierea clinica ’’fata in fata ’’ cu un copil mic sunt factori care contribuie la subdiagnosticarea si subtratarea depresiei postpartum, din frica femeilor de a fi stigmatizate si declarate cu o sanatate psihica slaba.
Studiile arata ca depresia postpartum raspunde la tratament pe termen scurt.Desi tulburarea are tendinta de a se remite spontan dupa 4-6 luni, ea cauzeaza disfunctii si intreruperi considerabile ptr femei si familiile lor iar tratamentul eficient este considerat o prioritate.Tratamentul imediat al depresiei postpartum este important atat ptr mama, relatia acesteia cu copilul dar si pentru impiedicarea aparitiei disfunctionalitatilor in relatia de cuplu. Cu cat incepe tratamentul (medicamentos si /sau psihoterapeutic) mai rapid, cu atat recuperarea este mai usoara reducand sansele de recurenta a depresiei si dezvoltarea copilului este mai putin afectata de starea mamei.
Ceea ce este neechivoc este ca tratarea depresiei postpartum este o intreprindere provocatoare care necesita cunostinte si expertiza specifice. Pornind de la realitatea statistica prin care Mayberry si colaboratorii (2007) au constatat ca aproape 57% dintre mamele cu depresie postpartum moderata pana la severa au raportat ca nu s-au consultat cu un profesionist in domeniul sanatatii sau de sanatate mintala in perioada postpartum, detectarea timpurie si interventia sunt importante in reducerea riscurilor pe care le implica aceasta tulburare afectiva.Starea mamei si satisfactia pe care o resimte in rolul ei de mama sunt date esentiale pentru bunastarea copilului (Ciofu 1989).
Depresia postpartum are consecinte severe bine documentate asupra bunastarii sanatatii mamelor (O’Hara, 1997), bunastarii sugarilor, calitatii relatiei mama-copil nou nascut (Grace, Evindar& Stewart, 2003) a relatiilor cu copii mai mari (Meltz, 2003), si asupra relatiei cu partenerul ei (Denis et al., 2004). Tulburarea afecteaza functionalitatea zilnica a femeii, capacitatea de a avea grija de copilul ei, legatura de atasament care se formeaza in primul an de viata si calitatea generala a vietii (Brockington, Aucsmp &Fraser, 2006).
In mod specific, depresia postpartum are implicatii asupra sanatatii mintale a mamei si a starii de bine, incluzand un risc crescut de episode depresive viitoare (Robertson et al., 2004), stima de sine scazuta, stress si atitudini materne negative (Beck, 1992). Suicidul ca urmare a depresiei postpartum si a altor tulburari mentale este o cauza importanta de deces in randul femeilor in perioada postantala (WHO, 2005). De asemenea, depresia este asociata cu predispozitia de a intrerupe mai devreme alaptarea sau cu probleme de alaptare si implicit copii cu imunitate mai slaba (Field, 2010). In cazul fiecarui episod depresiv, exista o pierdere a productivitatii economice si sociale, precum si intensificarea stresului familial, izolarea si stigmatizarea celor care sufera (WHO, 2013 a). Mamele deprimate sunt mai putin sensibile, mai putin receptive la nevoile copiilor lor, copiii acestora dezvoltand ulterior atasamente de tip nesecurizant si mamele sunt totodata mai putin capabile sa sustina interactiunea sociala. (Hiltunen, 2003).Mai jos va invitam sa accesati link-ul catre studiul ’’Still Face Experience’’ facut de Harvard University, Dep Childhoold Development- Dr Edward Tronick , pentru a intelege mai bine cat de responsiv este copilul la emotiile mamei sau la lipsa acestora (ele pot fi manifestate in cadrul depresiei postpartum) determina modul in care bebelusul isi formeaza tiparul de atasament securizant sau insecurizant (conform teoriei atatsamentului Bowlby) si in functie de acesta, el isi dezvolta mai departe relatiile cu oamenii :
Depresia postnatala a mamei, netratata in timp util, poate avea efecte adverse pe termen lung, putand fi precursorul depresiei cornice recurente (Stowe et al., 2005), acestea avand sanse duble in urmatorii 5 ani pentru a experimenta episode viitoare de depresie (Cooper &Murray, 1995). Depresia postpartum a mamei, este totodata o problema majora cu implicatii mari in sanatatea emotional-afectiva a copilului, deoarece aceasta patologie psihica afecteaza in mod negativ stabilirea unei relatii securizante intre mama si copil, aceasta putand creste riscul unor probleme de dezvoltare, cum ar fi dezvoltarea unui tip de atasament nesecurizant al copilului, implicit o dezvoltare cognitiva intarziata cu un efect negativ asupra dezvoltarii slab cognitive a copilului pana la cinci ani postpartum (Brennan et al., 2000).
Asa cum am specificat mai sus, depresia postpartum poate duce la dezvoltarea unui stil de atasament nesigur (de tip anxios, evitant sau ambivalent), (Hipwell, Gossens, Melhuish & Kumar, 2000), cu un risc crescut de dezvoltare a depresiei infantile (Beck, 1999), temperament dificil, stima de sine scazuta ( Grace et al,. 2003), dificultati de interactiune sociala (Dennis, 2004), o influenta negativa asupra dezvoltarii social-emotionale a copilului (Hipwell et al., 2000).Perioadele prelungite sau recurente de depresie materna par sa fie mai susceptibile de a provoca efecte pe termen lung asupra copiilor (Meltz, 2003), probleme emotionale, comportamentale, cognitive si interpersonale, mai tarziu in viata.
Rata tulburarilor psihiatrice in randul copiilor cu parinti deprimati a fost semnificativ mai mare decat in randul copiilor parintilor care nu sunt deprimati (Orvaschel, Walsh-Allis & Ye, 1998). Mai exact, 41% dintre copiii cu parinti deprimati indeplinesc criteriile pentru cel putin o tulburare psihiatrica comparative cu 15 % dintre copiii cu parinti nedeprimati (Orvaschel et al., 1988). Weissman si colaboratorii (1992) au raportat o rata globala de sinucidere de 7,8% in randul copiilor parintilor deprimati fata de 1,4% in randul adolescentilor, iar pana la varsta de 20 de ani 50% dintre descendentii pacientilor deprimati au raportat depresiemajora.Deasemenea, depresia postpartum are un impact substantial asupra mamei, a partenerului ei, dar si asupra familiei (Whisman, Uebelacker &Weinstock, 2004).
Depresia postpartum este asociata cu o satisfactie maritala scazuta existand riscul ca partenerul sa faca depresie si el (Dennis et al., 2004).In studiul Goodman (2004), sotii femeilor cu depresie postpartum au fost deprimati cu 50% mai des decat barbatii care erau casatoriti cu femei care nu erau deprimate.Deteriorarea relatiei maritale sugereaza ca depresia postpartum este asociata cu o considerabila vulnerabilitate familiala, iar stresul marital dezvoltat are ca rezultat de multe ori separarea sau divortul (Holden, Sagovsky & Cox, 1989).Un studiu efectuat de Cox si colaboratorii (1982) prezinta efectele depresiei postpartum la 13% din esantionul studiat, referindu-se la scaderea capacitatii femeilor de a se ocupa de treburile gospodaresti, provocand multe probleme familiei.Multe dintre aceste femei aveau dificultati in a se ocupa de copilul lor, erau excesiv de preocupate de sanatatea lor si se indoiau de capacitatea lor de a fi bune mame.
In consecinta, femeile care sufera de depresie postpartum trebuie sa fie identificate si sa le se ofere sprijin in timp util pentru a minimiza impactul bolii asupra sanatatii copilului si bunastarii familiei. Interventia in domeniul sanatatii publice pentru reducerea sau atenuarea impactului depresiei materne asupra relatiei mama-copil sau a cresterii si dezvoltarii copiilor ar trebui sa constituie o prioritate a programelor de preventive (Stewart et al., 2003). Cu toate aceste consecinte negative, multe dintre femeile cu depresie postpartum nu cauta tratament (Dennis & Chung -Lee, 2006).Depresia postpartum impacteaza femeia in toate dimensiunile sociale si toate rolurile pe care aceasta le indeplineste ca femeie, iubita, sotie, mama, fiica, angajata etc.
Ai mereu o sansa ! Te rog sa consulti un psiholog clinican, un psihoterapeut sau un medic psihiatru, oricare din acesti specialisti te poate ajuta pe tine si familia ta!
